luni, 8 septembrie 2008
BIG BANG RELOADED. NAŞTEREA UNIVERSULUI, ÎN PRAGUL DESECRETIZĂRII
LIVE WEBCAST DE LA CERN. LHC, prezentat în detaliu.
Experţii din cadrul Centrului European pentru Cercetare Nucleară - cea mai importantă instituţie dedicată cercetării originilor materiei - au instalat în subteran cel mai mare şi mai puternic detector de particule creat vreodată: un dispozitiv cântărind 12.000 de tone, desfăşurat într-un tunel cu o lungime de 27 de kilometri, având ca principal component, pe lângă alte 14 părţi, un uriaş magnet de 2000 de tone, 16 metri înălţime, 17 metri lăţime şi 13 metri lungime. Proiectul LHC - Large Hadron Collider, un proiect finanţat de 20 de state, este inaugurat miercuri, 10 septembrie 2008 şi a costat 5,4 miliarde €. Se va produce la o adâncime de 92 de metri sub centrul de cercetare situat la graniţa dintre Elveţia şi Franţa, în apropiere de Geneva. Iniţiat în urmă cu 15 ani, experimentul ar trebui să facă lumină în ceea ce priveşte formarea Universului prin explozia primară. Astfel, acceleratorul va provoca ciocnirea particulelor sub-atomice, la viteze comparabile cu cea a luminii, pentru a creea condiţii similare cu prima fracţiune de secundă după Big Bang.
Mai multe aici
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu