duminică, 6 iulie 2008

Fete "În flăcări"

Fete "În flăcări"

Cine a spus că fotbalul este numai pentru bărbaţi se înşeală amarnic! Cea mai evidentă dovadă e aceea că atât U, cât şi CFR au brigăzi de fete. I. are 17 ani şi face parte din brigada Ablaze, grupare ultras de fete a CFR-ului. Brigada are mentalitate ultras chiar dacă, fete fiind, nu se pot angrena în aceeaşi măsură în lupte ca şi băieţii. Fetele ştiu însă esenţialul: bannerul cu însemnele brigăzii e cel mai de preţ, o dată pierdut duce la desfiinţarea acesteia. "În lumea asta tot ce contează e respectul. Echipa trebuie să audă mereu că e cineva acolo, că îi împinge din spate. Un meci fără suporteri e sec”, crede I.

Numele brigăzii însemnă "în flăcări” şi sunt 12 fete care s-au "înrolat”. Deşi intrată de curând în rândurile suporterilor ultra, I. spune că i s-a întamplat chiar să fie luată la bătaie în zona stadionului "Ion Moina" de nişte suporteri U-işi, pe când trecea cu galeria de la CFR. Fata spune că nu i-a fost frică şi că ştia că mai întâi trebuia să-şi păzească fularul cu însemnele echipei favorite, pe care şi l-a ţinut cu ambele mâini la gât!

Istoricul Ultrasilor

Istoricul ultraşilor

Adrian Beiu este un sociolog român, doctorand la Université Libre de Bruxelles. În teza sa, el abordează din punct de vedere antropologic problema ultraşilor români. În lucrarea intitulată “Fotbal şi politică în România postcomunistă. Cazul suporterilor ultra”, el afirmă că pentru o parte dintre cei care merg pe stadion, spectacolul sportiv trece pe un plan secundar. Trebuie făcută însă o distincţie clară: suporterii ultra nu reprezintă ansamblul galeriei unui club, ci numai o parte a acesteia - nucleul ei dur şi liderii ei de opinie. De altfel, galeriile au o ierarhie foarte clară, conform unei structuri piramidale.

Conform lui Beiu, modul ultra de susţinere a echipei favorite a apărut în Italia la sfîrşitul anilor '60 şi începutul anilor '70. S-au deosebit încă de la început prin modul lor spectaculos de încurajare a favoriţilor. Acest model de susţinere a echipei favorite a combinat câteva modele deja existente: modelul italian - existenţa unor steaguri de pus pe gardurile stadioanelor sau de fluturat; cel brazilian - folosirea de torţe, de fumigene şi de petarde; şi cel englez - crearea de efecte optice cu ajutorul fularelor şi repetarea aproape obsesivă a cântecelor.

Beiu mai afirmă că, împotriva ideii generale cum că suporterii radicali provin din medii defavorizate, puţin educate, printre ultraşi găsim un mare număr de persoane cu studii superioare - terminate sau în curs. Acest nivel relativ ridicat de educaţie al ultraşilor îl întîlnim şi în România. Astfel, în urma unei anchete efectuate în rândul ultraşilor echipelor Dinamo, Rapid şi Steaua, din cei 182 de suporteri chestionaţi, 37,3% au declarat că au studii superioare.

Grupari



Camorra
Camorra are aproximativ 60 de membri "mai radicali decât ceilalţi”. Facţiunea s-a format după ce Comando Gruia s-a divizat. Din el s-au mai desprins Mad Boys Ultras Comando Gruia (UCG) şi KVSC (Koloszvari Vasutas Sport Club). Dex spune că numele de Camorra aparţinea iniţial unei grupări spaniole de terorişti, gen Al Quaida formată din foşti puşcăriaşi din reţelele de crimă organizată. Numele sonor şi tradiţia militarizată şi antisistem i-a convins pe tinerii ceferişti să îşi asocieze gruparea cu acest nume.

Însemnele Camorrei sunt un banner negru cu alb, negru fiind culoarea de brigadă, iar albul culoarea clubului. Deşi alb-negrul e titular pentru echipa Universitatea Cluj, Dex spune că simbolul Camorrei n-are nici în clin nici în mânecă cu "U"


"Pionierii"

Fidelis este gruparea "pionerilor" Camorrei, un fel de "fraţi mai mici", care n-au ajuns încă la moajorat, din rândul căreia sunt racolaţi, ulterior, "brigadierii". Bogdan are doar 17 ani şi este, după cum declară, "elev la un liceu de prestigiu din oraş”. "Majoritatea ne cred nebuni! E o pasiune care nu aduce avantaje materiale”, explică Bogdan. Fidelisul s-a format la stadion din 2-3 băieţi cu experienţă de 4 ani în galerie. "Hai s-o punem şi noi de-un grup. Am văzut la televizor atâtea galerii faine, în Italia de exmplu, iar noi eram 400 din care 200 mâncau sămânţă!”, spune Bogdan, motivându-şi dorinţa de a forma un grup de suporteri adevăraţi.

Despre el afirmă că duce o viaţă paşnică în general, deşi în casă umblă îmbrăcat numai cu tricou al CFR-ului iar banca de la şcoală geme de inscripţii de îmbărbătat jucătorii sau împotriva duşmanilor de la "U".

Codul Si Unitatea Fanilor

UNITATE
Pentru suporteri
In toamna anului 2005, gruparile din Romania au raspuns unui apel al “Peluzei Catalin Haldan” - PCH (Dinamo), pentru organizarea unui protest fata de arestarea a cinci suporteri alb-rosii in Bulgaria, inaintea confruntarii dintre “caini” si Levki Sofia, in Cupa UEFA. La mars au participat grupurile Ultras, Stil Ostil, Vacarm, Tineretului Korps, Titan Boys, Nucleo, Warriors (Steaua), Boys, Brigate, Feydan, Supras, Regime Ultra (Dinamo), Unione Ultras (Rapid), Ultras Craiova, Teste Matte (Universitatea Craiova), Masseria, Drojdierii (Poli Timisoara), Vecchia Guardia, Manastur Clan (U Cluj), Spetza Ultra Rossa (UTA), Dorobantii, Brigada Suprema, Nord (FC Vaslui), Fans (FC National), Knot (Petrolul).

CODUL
Conduita Ultra
Iubeste culorile echipei mai presus de orice
Respecta deontologia grupului
Nu accepta existenta unor limite sau obstacole in fata iubirii tale pentru echipa
Ramai coerent intotdeauna
Distinge-te de masa de suporteri
Incurajeaza-ti echipa, la bine si la greu, chiar si atunci cand e contestata
Cumpara-ti bilete sau abonamente la partidele de acasa si suporta costul deplasarilor
Nu face nici un compromis legat de ideologia si sentimentele tale
Contesta conducerea si pe fotbalisti, atunci cand nu respecta crezul si valorile tale
Nu murdari acest crez cu manifestari politice
Fa-ti steaguri, bannere, esarfe, coregrafii si altele doar prin forte proprii
Nu comercializa identitatea grupului vanzand materiale promotionale.

Filmulete Suporteri

Acestia sunt hooligani Manchester


Ultrasi


iar acuma din romania
Aici se observa foarte bine diferenta dintre ultras si hooligan
Acestia sunt ultras ..oricum frumoasa atmosfera creeaza pe stadion


Ultrasi Steaua


Insa ca la toate meciurile mai sunt si batai


Cap spart unui "gabor"



Batuti de ia luat draq




Suntem Suporteri Nu Criminali
Bancuri Cu Alinuta Bancuri Cu Americani Bancuri Cu Ardeleni Bancuri Despre Armata Bancuri Comuniste Bancuri Cu Avocati Bancuri Cu Celebritati Bancuri Cu Chuck Norris Bancuri Cu Nebuni Bancuri Cu Negri Bancuri Cu Prostii Bancuri Cu Soferi Bancuri Cu Unguri Bancuri Cu Betivi Bancuri Cu Blonde Bancuri Cu Bula Bancuri Cu Canibali Bancuri Cu Chelneri Bancuri Cu Ciobani Culmi Bancuri Cu Doctori Bancuri Cu Elevi Bancuri Despre Internet Bancuri Cu Moldoveni Bancuri Cu Mosnegi Bancuri Cu Politisti Bancuri Cu Popi Bancuri Despre Scoala Bancuri Cu Scotieni Bancuri Cu Sport Bancuri Cu Studenti Bancuri CU Tigani Glume Si Perle Bancuri Cu Academicieni Bancuri Cu Actori Bancuri Cu Adam Bancuri Cu Albanezi Bancuri Cu Arabi Bancuri Cu Ardeleni Bancuri Cu Aviatori Bancuri Cu Avocati Bancuri Cu Balbaiti Bancuri Cu Bancheri Stiri Despre Vedete Stiri Socante Stiri Diverse Stiri Haioase Stiri Sociale Filmulete Haioase Seriale Si Cd Key-uri Promovare Blog Topul Celor Mai Tari Sms-uri Funny SMS Sms-Uri In engleza Sms-uri Amuzante Sms-uri de dragoste Texte Haioase |jocuri online