Cele aproape 2000 de persoane din întreaga ţară ce au fost au fost rugate de Fundaţia Soros să-şi spună părerea în legătură cu cea mai importantă condiţie a succesului într-o căsnicie au pus pe primul plan iubirea, urmată de condiţiile bune de locuit, de sprijinul reciproc, încredere şi fidelitate. Cu excepţia condiţiilor de locuit, care sunt doar o indicaţie secundară a succesului profesional, celelalte elemente sunt în mod evident legate de inteligenţa emoţională. Aceasta reprezintă capacitatea de a ne cunoaşte, înţelege şi folosi emoţiile pentru luarea celor mai bune decizii şi punerea lor în practică. Coeficientul de inteligenţă emoţională (EQ) s-a dovedit a fi un excelent predictor al succesului şi împlinirii atât în plan personal, cât şi profesional. De aceea, dezvoltarea sa poate influenţa semnificativ calitatea vieţii de cuplu.
Studiul Fundaţiei Soros a identificat un set de elemente ce sunt asociate de români cu ideea de căsătorie de succes, ce pot fi grupaţi în:
* situaţie materială: să aibă bani şi condiţii bune de locuit,
* reguli sexuale: fidelitate şi armonizare erotică,
* legături emoţionale: iubire, respect şi încredere reciproce,
* acţiuni bazate pe empatie: sprijin reciproc,
* reguli de comunicare: acceptare reciprocă şi deschidere spre dialog.
Ordinea este cea descrescătoare a importanţei acordată de respondenţi acestor factori, cu excepţia armonizării erotice, ce ocupă ultimul loc în lista lor. Constatăm persistenţa efectului expresiei „să faci casă bună cu cineva”, care substituie obiectivul relaţiei emoţionale cu cel al bunăstării materiale. La fel şi cel al expresiei „ni s-a stricat casa”, ce descrie efectul infidelităţii unuia dintre soţi asupra relaţiei lor.
joi, 2 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu