Monica Columbeanu şi sora ei, Ramona Gabor, au realizat primul pictorial impreună, pentru noul număr al revistei Maxim, care apare pe piaţă peste câteva zile. Cele două manechine, care apar în ipostaze extrem de sexy, ne-au mărturisit că s-au simţit excelent la şedinţa foto.
Pictorialul îşi propune să surprindă un joc între două surori, în care unul dintre personaje să fie fotograf şi celălalt model. “Mi-a plăcut postura în care m-am aflat, aceea de fotograf, dar doar pentru un rol, nicidecum în viaţa reală”, ne-a povestit Ramona. La rândul ei, Monica susţine că s-a distrat de minune la şedinţa foto, mai ales că a avut-o parteneră pe sora ei: “Pentru mine, şedinţele foto sunt un prilej de distracţie, chiar dacă le tratez cu foarte multă seriozitate. M-am simţit foarte bine”, spune Monica.
Şedinoeă foto de şapte ore
Surorile Gabor au lucrat pentru acest pictorial aproximativ şapte ore, timp în care au fost machiate, coafate şi au schimbat mai multe ţinute. De altfel, Monica a venit “dotată” cu o valiză plină cu lenjerie intimă, pe care o foloseşte doar la şedinţele foto, precum şi mai multe perechi de încălţăminte, atât pentru ea, cât şi pentru sora ei. Cele două frumuseţi au rezistat bine în timpul şedinţei foto, pentru că au experienţă în domeniu. Iar dacă Monica a preferat să se odihnească în noaptea de dinaintea shootingului, Ramona a petrecut într-un club. “Bine că sunt tânără şi nu resimt încă orele de nesomn. Recunosc că am petrecut cu o seară înainte. Am fost mai întâi la o prezentare, după care m-am dus cu prietenele mele în club, spre deosebire de sora mea care a fost conştiincioasă şi a stat acasă să doarmă”, ne-a mărturisit Ramona zâmbind.
Maxim are &haine noi& din această lună
Maxim vine cu “haine noi” în această lună. Revista se va concentra, de acum încolo, pe marile teme ale lifestyle-ului masculin, pe care le va aborda diferit faţă de celelalte reviste de profil de pe piaţă. De asemenea, Maxim va apărea într-un format mai mic
vineri, 6 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu