- Mai bine sărac dar curat, decât negustor încurcat.
- Mai mare daraua decât ocaua.
- Mai treacă-meargă...(Ce ai făcut până acum ~~ dar de acum înainte...)
- Mânia nu este un sfetnic bun pentru om.
- M-ai făcut să-mi inghit cuvintele. (M-ai surprins cu ce mi-ai spus)
- Mama-npunge şi eu trag, ce mai cămăşuţă-mi fac!
- Mă porţi de la Ana la Caiafa. (Mă duci cu vorba)
- Mă duci cu preşul. (Mă păcăleşti)
- Mănânci un sac de sare cu un om şi tot nu-l cunoşti.
- Măsoară de două ori şi taie odată.
- Mâncarea e fudulie, băutura e temelie. (Se spune la chef)
- Mânia cu nimic altceva se potoleşte, decât cu îndelunga răbdare.
- Mânia de seară să o laşi pe dimineaţă.
- Mâţa blândă zgârie rău.
- Meseria este brǎţarǎ de aur.
- Meseria nu se învaţă, se fură.
- Mielul blând suge la două oi.
- Minciuna are picioare scurte.
- Minciunile împăratului sunt adevărurile săracului.
- Minte de îngheaţă apele.
- Mintea ta a mai fost la un fes de babă.
- Moartea a fost aşa sigură de victorie încât ne-a dat o viaţă avans.
- Mort a fost şi-a-nviat. (Cineva care s-a însănătoşit repede)
- Mortul al dracului şi banul al popii. (Preot hrăpăreţ)
- Morţii cu morţii şi vii cu viile.
- Multe-am tras şi nu m-am ras. Nici acuma nu m-oi tunde. (Nu mă sperii de ghinion)
- Mulţi văd puţini înţeleg.
- Mulţi văd, puţini cunosc.
- Munca înnobilează pe om. (Dar de nobili nu-i nevoie)
- Munceste ca câinele la umbră.
- Munte cu munte se-ntâlneşte, d-apăi om cu om.
- Mută mortul la uşa altuia.
- Mutul tace dar le face.
- Minciuna are picioare scurte si te prinde repede.
sâmbătă, 7 februarie 2009
Proverbe Si Zicatori Cu Litera M
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu