- S-a dus de-a berbeleacul. (A căzut rostogolindu-se)
- S-a dus la mama dracului. (Despre ceva care s-a pierdut)
- S-a dus pe apa Sâmbetei.
- S-a înfoiat ca varza / Şi îngâmfat ca barza.
- S-a învăţat dezbrăcat / Şi i-e ruşine îmbrăcat.
- S-a sculat cu dosu-n sus.
- S-a făcut o apă şi-un pământ. (A dispărut)
- Salutul între doi duşmani este primul semn al împăcării.
- Salvarea celor învinşi e să nu mai spere nimic.
- Să ai "cei şapte ani de acasă". (Educatia copiilor o fac părinţii înainte de a începe şcoala)
- Să dai cum te lasă inima.
- Să faci ce zice popa, nu ce face popa.
- Să fii om e o-ntâmplare, să fii "un om" e lucru mare.
- Să fii om de omenie!
- Să fii cu ochii în patru. (Să fii atent la ce se petrece în jurul tău, pentru a te apăra.)
- Să iei castanele din foc cu mâna altuia.
- Să împaci capra cu varza.
- Să mai fie şi un lup mâncat de oaie. (Un lucru de excepţie)
- Să nu faci lucru de mântuială.
- Să nu faci coarne la mâncare. (Nu fii pretenţios)
- Să nu fie samarul mai mare decât măgarul.
- Să nu fii niciodată a cincea roată la cărută.
- Să nu fii vaca pe care o mulg alţii.
- Să nu muşti mâna care-ţi dă de mâncare.
- Să nu pierzi vremea.
- Să nu pui cal de curse să tragă la plug.
- Să nu ştie stânga ce face dreapta. (Taină mare)
- Să nu te bagi slugă la dârloagă. (Un om sărac ce "s-a ajuns" e rău ca stăpân)
- Să nu umbli cu cioara vopsită. (Să nu păcăleşti)
- Să nu umbli haihui. (Fără rost)
- Să nu umbli cu zaruri măsluite. (Să fii cinstit)
- Să nu-ti pleci urechea la tot ce spune lumea.
- Să nu-ţi crezi ochilor.
- Să se ducă învârtindu-se. (Când doreşti să scapi de cineva foarte repede.)
- Să n-ajungi slugă la dârloagă. (Omul care "s-a ajuns" e rău de stăpân)
- Să nu fii a cincea roată la căruţă.
- Să nu mângâi pisica de la coadă la cap.
- Să nu vinzi castraveţi la grădinar.
- Să nu vinzi pielea ursului din pădure.
- Să scoti castanele din foc cu mâna altuia.
- Să te ferească Dumnezeu de omul prost şi de femeia beată.
- Să vă dea Dumnezeu sănătate şi casă de piatră. (Urare. Se spune la căsătorie, la nuntă)
- Să-i faci observaţie prostului e ca şi când ai trage un câine de urechi.
- Să vă dea Dumnezeu sănătate şi casă de piatră. (Se spune la nuntă)
- Să vezi si să nu crezi!
- Să-i fie ţărâna uşoară. (Se spune la mort)
- Să-ţi pleznească obrazul de ruşine.
- Să-ţi ţii vorba-n gură. (Să nu vorbeşti când nu trebuie)
- Sărac de-i suflă vântul prin buzunare.
- Sărac cu duhul.
- Sărac - lipit pământului.
- Sărbătorile învrednicesc putorile.
- Sângele apă nu se face. (O persoană care iubeşte, favorizează sau apară pe cei din familia, neamul sau etnia sa.)
- S-a sculat cu noaptea-n cap.
- S-a sculat odată cu găinile.
- Se dă cu capul de ceasul morţii. (Îl frământă o chestiune arzătoare)
- Se mişcă ca ochii mortului. (E puturos)
- Se prinde cartea de el ca părul pe broască.
- Se simte cu musca pe căciulă. (Se simte vinovat)
- Se ţine băţos. (De neînduplecat)
- Se ţine de om ca păduchele de câine.
- Se ţine scai de capul omului.
- Seamănă ca două picături de apă.
- Se linge pe buze de poftă.
- Salvarea celor învinşi e să nu mai spere nimic.
- Soacră-soacră poamă acră, de te-ai coace cât t-ai coace, dulce tot nu t-ei mai face.
- Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg.
- Speranţa moare ultima.
- Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să îţi spun cine eşti.
- Stai tot timpul cu frica-n sân.
- Strâmbii mănâncă ţara, că drepţii nu mai apucă.
- Strânge bani albi pentru zile negre.
- Strici orzul pe gâşte.
- Supăratului i se taie nasul.
- Surdul nu le aude, dar le potriveşte.
sâmbătă, 7 februarie 2009
Proverbe Si Zicatori Cu Litera S
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu