Maşini care să meargă cu ajutorul combustibilului făcut din gunoi s-ar putea să vedem pe străzile englezeşti în doar doi ani, conform unei importante companii din industria chimică.
INEOS şi-a propus să producă, până în 2011, cantităţi vandabile de bioetanol, un combustibil ecologic produs din deşeuri biodegradabile. "Tehnologia noastră va avea o contribuţie foarte importantă la reducerea emisiei gazelor cu efect de seră. Este un proces robust şi flexibil şi avem acum tot ce ne trebuie pentru a comercializa acest combustibil", a declarat Peter Williams, Director Executiv la INEOS.
Procesul produce etanol prin amestecarea unui biocatalizator cu monoxid de carbon şi hidrogen, care se obţin prin arderea deşeurilor biodegradabile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu