duminică, 17 august 2008
Poliţia rusă a descoperit încă o sectă care aşteaptă sfârşitul lumii
Poliţia rusă a descoperit în regiunea Penza, la 500 de kilometri de Moscova, o sectă ortodoxă care trăieşte izolată asteptând sfârşitul lumii, potrivit agenţiilor de presă din Rusia.
Douăzeci de persoane, în special femei cu vîrste cuprinse între 45-50 de ani, s-au instalat în regiunea Penza şi susţin că sunt discipolii unui învăţat ortodox, Alexis, care a fost îngropat în apropierea refugiului. Sectanţii susţineau că nu peste mult timp va avea loc un nou război mondial în care va muri aproape întreaga omenire, potrivit unei surse din poliţie, citată de agenţia Interfax.
"Potrivit doctrinei acestui înţelept, un război mondial va avea loc în scurt timp, ceea ce va duce la sfârşitul lumii. În acel război, toată lumea va muri, mai puţin cei care vor rămâne în refugiul de la Penza", a adăugat sursa.
Reprezentanţii Bisericii ortodoxe ruse au încercat să ia legătura cu acest grup religios, însă au fost goniţi de adepţi, a raportat Interfax.
În noiembrie 2007, 35 de discipoli ai altui învăţat rus s-au baricadat într-un adăpăst construit din mai multe camere subterane predicând venirea apocalipsei în mai 2008, având ca bază mai multe calcule după stele. Atunci, două persoane au murit în timpul petrecut sub pământ. Ceilalţi au fost scoţi la suprafaţă în primăvara anului 2008, unii din cauza prăbuşirii unei părţi din refugiu, alţii pentru că nu mai puteau suporta mirosul emanat de cadavre.
Liderul sectei a fost internat într-o clinică psihiatrică.
Etichete:
Articole,
Stiati Ca?,
Stiri
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu