Ca reacţie la articolele despre fenomenul şpăgii în România, cititorii noştri au dezvăluit o multitudine de situaţii în care au fost nevoiţi să se complacă unor situaţii ilegale.
S-a constatat astfel că şpaga rămâne în continuare o a doua natură în societatea noastră, în ciuda eforturilor depuse de autorităţi pentru a educa cetăţenii. Oamenii încă umblă cu plicul cu bani după ei de fiecare dată când apelează la diverse servicii publice. Cu toate acestea, au fost şi voci care au găsit explicaţii.
Întrucât unul dintre articole a fost realizat pe domeniul sănătăţii, unul dintre cele mai transparente în care se poate observa mai uşor atât traseul şpăgii, cât şi volumul acesteia, comentariile de pe forumuri au vizat în special aceste situaţii.
Una dintre cele mai interesante relatări legate de dezbaterea evz.ro aparţine unui cititor care a ales să rămână sub anonimat. Acesta prezintă modul în care a fost obligat să scoată bani din buzunar atunci când a mers la medic.
1. Nu se respectă nicio ordine la consultaţie. Există ceea ce se numeşte o "asistentă şefa", pe care trebuie să o plăteşti ca să te bage în cabinetul medicului. Încă nu ajunsesem la medic şi trebuia să-mi asigur intrarea cât de cât într-un timp rezonabil, altfel, aş fi putut petrece între patru şi zece ore pe culoar (pentru ca medicul respectiv, un nume în chirurgia românească, mai pleca la operaţii în timpul zilei şi era foarte greu de prins). În două spitale, Bagdasar (Spitalul 9) şi cel de Urgenţă Floreasca, am fost nevoit să plătesc asistenta şefă ca să intru la medicul specialist.
2. Medicul nu se uită la tine şi te poate programa la analize şi consultaţii peste săptămâni. Am lăsat plicul pe masă fără comentarii, a dispărut plicul, iar programarea la analize şi următoarea consultaţie s-a făcut în termeni rezonabili (cam o săptămână cu totul). Din acest moment eşti "în sistem", se ştie de existenţa ta şi că ai cotizat. La Floreasca mi s-a întâmplat să fiu trimis la plimbare de medicul specialist (chirurg) - aici a trebuit să fac „investigaţii” pentru a afla ce nu-i place şi cum e posibil să nu vrea să mă consulte. Mi s-a soptit discret: "are cabinet particular". Am înţeles: când eram în liceu, treceam la chimie dacă mă duceam să fac medidaţie cu profesoara. După ce am trecut pe la cabinetul particular al domnului doctor, am primit intrare şi atenţie la spital.
3. Am avut nevoie de internare, iar aici (un alt spital din Bucureşti) trebuie să plătesc o cu totul altă persoană decât asistenta şefă sau medicul: responsabila de salon. O plăteşti ca să ai un pat. Dacă nu plăteşti, poţi să stai ore întregi pe culoar "până se eliberează", iar apoi poţi împărţi patul cu cineva.
În final, cititorul evz.ro ne-a spus că a fost uimit că parcarea unui spital din Capitală arăta ca un adevărat parc auto.
„Am fost uluit să văd atâtea maşini scumpe parcate una lângă alta în incinta spitalului în zona rezervată strict personalului. Aceste maşini sunt obţinute prin şpagă, iar deţinătorul trăieşte, probabil, cu spaima dispariţiei acestui lux în comparaţie cu veniturile sau posibilităţile de înlocuire. No comment!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu