joi, 6 noiembrie 2008
Patru din zece romani vor o locuinta veche
Ieftinirea caselor second-hand, în contextul blocajului imobiliar, influenţează preferinţele cumpărătorilor. În ciuda argumentului calităţii, ce pledează în favoarea achiziţionării unui apartament nou în detrimentul unuia vechi, o bună parte dintre români preferă încă a doua variantă.
(+) Click pentru a mări
Faptul că locuinţele vechi sunt disponibile imediat, la preţuri mai accesibile, cântăreşte greu în ochii clienţilor
Aproximativ 40% dintre cei interesaţi de cumpărarea unei case în următorii doi ani ar opta pentru un imobil la mâna a doua, potrivit unui studiu realizat de IpoteciDirect, prin intermediul companiei de cercetare Synovate. Spre comparaţie, 55% dintre respondenţi ar alege o locuinţă nouă, iar 5% se arată nehotărâţi.
“Procentul relativ ridicat în favoarea locuinţelor vechi, de 40%, indică absorbţia rapidă a informaţiilor legate de evoluţia pieţei imobiliare, respectiv de scădere a preţurilor la apartamentele vechi, şi a oportunităţilor pe care această involuţie le deschide”, explică Raluca Dobre, analist financiar IpoteciDirect.
La rândul său, Marian Micu, directorul general al agenţiei Casa Voastră, recunoaşte că ieftinirea înregistrată în ultimele luni pe segmentul locuinţelor vechi a făcut din acestea nişte opţiuni mai atractive pentru clienţi.
Negocierea face preţurile accesibile
Deloc de neglijat este şi faptul că, în cazul apartamentelor second-hand, proprietarii sunt, de cele mai multe ori, deschişi negocierilor, ceea ce nu se întâmplă în cazul noilor ansambluri rezidenţiale, precizează Micu.
Preţurile mai accesibile vor duce, potrivit Ralucăi Dobre, la plierea ofertei de apartamente vechi pe necesităţile unor categorii ale populaţiei inferioare ca venituri.
„Se va ridica o pătură de cumpărători care astăzi nu îşi pot achiziţiona niciun fel de locuinţă, iar în viitor îşi vor putea permite doar un apartament vechi”, estimează reprezentanta Ipoteci Direct.
Etichete:
apartamentelor second-hand locuita veche
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu