joi, 6 noiembrie 2008

Ne-am saturat sa fim furati de banci !!!


Majorarea dobânzilor şi a comisioanelor fără notificări prealabile sau introducerea unor comisioane noi, neprevăzute în contract şi înregistrarea nejustificată la biroul de credite - sunt cele mai frecvente probleme pe care românii le-au reclamat în relaţiile cu băncile.
Numai în ultima lună, la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au fost depuse peste 500 de reclamaţii cu privire la bănci. Potrivit vicepreşedintelui ANPC, Gheorghe Ciubotaru, de la începutul anului, numărul acestora a depăşit 2.000.
"Procentul de reclamaţii întemeiate se ridică la circa 60%. Acest duş rece cu băncile a prins bine consumatorilor, pentru că mulţi dintre ei abia acum au început să se uite pe contracte şi să le citească şi au descoperit comisioane de care nici nu ştiau. În cazurile astea, noi nu avem ce face, însă, până acum, rezolvarea cazurilor s-a făcut în favoarea clientului", a precizat vicepreşedintele ANPC, la sfârşitul unei conferinţe de presă.
Gheorghe Ciubotaru a spus că, până în prezent, în urma controalelor începute în mai - iunie, au fost aplicate 88 de amenzi, în valoare totală de 650.000 de lei. De asemenea, a existat o bancă ce a fost de două ori amendată cu suma maximă - de 30.000 de lei - pentru introducerea de comisioane în afara contractului şi pentru majorarea dobânzii fixe.
Cele mai mari probleme, potrivit reprezentantului ANPC, au vizat majorarea dobânzilor şi comisioanelor fără notificări prealabile, introducerea de comisioane noi, neprevăzute în contract, aplicarea de comisioane pentru eliberarea scrisorilor de refinanţare, înregistrarea la biroul de credite nejustificat, rambursările anticipate neoperate în cont, tranzacţii bancare eronate, etc.
"Pentru clauzele abuzive, noi înaintăm dosarul instanţelor de judecată, pentru a stabili dacă aceste clauze sunt într-adevăr abuzive", a mai precizat Gheorghe Ciubotaru.
Cei care au probleme în relaţia cu banca pot face reclamaţii la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Este nevoie de o copie de pe contract sau copie după graficul de eşalonare pe care să o depună, împreună cu plângerea, la oricare dintre oficiile Autorităţii.

Niciun comentariu:

Bancuri Cu Alinuta Bancuri Cu Americani Bancuri Cu Ardeleni Bancuri Despre Armata Bancuri Comuniste Bancuri Cu Avocati Bancuri Cu Celebritati Bancuri Cu Chuck Norris Bancuri Cu Nebuni Bancuri Cu Negri Bancuri Cu Prostii Bancuri Cu Soferi Bancuri Cu Unguri Bancuri Cu Betivi Bancuri Cu Blonde Bancuri Cu Bula Bancuri Cu Canibali Bancuri Cu Chelneri Bancuri Cu Ciobani Culmi Bancuri Cu Doctori Bancuri Cu Elevi Bancuri Despre Internet Bancuri Cu Moldoveni Bancuri Cu Mosnegi Bancuri Cu Politisti Bancuri Cu Popi Bancuri Despre Scoala Bancuri Cu Scotieni Bancuri Cu Sport Bancuri Cu Studenti Bancuri CU Tigani Glume Si Perle Bancuri Cu Academicieni Bancuri Cu Actori Bancuri Cu Adam Bancuri Cu Albanezi Bancuri Cu Arabi Bancuri Cu Ardeleni Bancuri Cu Aviatori Bancuri Cu Avocati Bancuri Cu Balbaiti Bancuri Cu Bancheri Stiri Despre Vedete Stiri Socante Stiri Diverse Stiri Haioase Stiri Sociale Filmulete Haioase Seriale Si Cd Key-uri Promovare Blog Topul Celor Mai Tari Sms-uri Funny SMS Sms-Uri In engleza Sms-uri Amuzante Sms-uri de dragoste Texte Haioase |jocuri online