joi, 6 noiembrie 2008
Chestorul Pavel Abraham, în razboi cu “jurnalistii manelisti” care i-au analizat veniturile
Prezentarea oficială e către Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a Raportului European si National asupra traficului şi consumului de droguri pe 2008 a fost transformată de către şeful instituţiei, chestorul Pavel Abraham, într-un prilej de răfuială cu ziariştii care l-au criticat. Recent pensionat de către Traian Băsescu, la cererea MIRA, imediat după împlinirea vârstei legale, chestorul Abraham i-a etichetat ca "jurnalişti manelişti" pe ziariştii care i-au comentat negativ veniturile şi care i-au criticat activitatea de şef al Agenţiei Naţionale Antidrog.
Şeful ANA a precizat că de la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative câştigă doar 11.000 de lei pe lună, restul veniturilor fiind obţinute din scriere de lucrări şi activităţi didactice la Universitatea Bucureşti şi la Universitatea din Iaşi, adăugând că "Aceste venituri nu mi le-am stabilit singur, le-am câştigat cinstit".
Dezlănţuit, Pavel Abraham a afirmat că este un “ziarist profesionist şi că va intra în politică: "Voi fi un om dinamic, mă voi îndrepta spre activităţi care ţin de structura aparatului de stat, eventual spre mediul politic şi, desigur, îmi voi continua activitatea didactică. Voi accesa în mod cert mediul politic, pentru că am posibilitatea să mă manifest până la 65-70 de ani".
Şeful ANA a mai punctat că aşteaptă publicarea decretului de pensionare în Monitorul Oficial şi că, potrivit legii, după publicare va mai ocupa postul încă 30 de zile, pepntru predarea atribuţiilor de serviciu, după care va că "trece în rezervă ca poliţist activ".
Etichete:
Pavel Abraham in razvoi cu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu