joi, 6 noiembrie 2008

Anda, de la piesa porno la show-uri de groază!

Una dintre cele mai nonconformiste soliste, Anda Adam nu se uită la bani atunci când e vorba să investească în imaginea ei. Dacă, în primăvară, i-a scandalizat pe puritani cu show-urile erotice marca “Punani”, acum, cântăreaţa se pregăteşte să-şi bage fanii în sperieţi. Primii care o vor vedea în rol de vrăjitoare sunt piteştenii, de Halloween.


Protejata lui Marius Moga a dat repede uitării scandalul cu foştii săi dansatori şi se pregăteşte temeinic pentru un nou show, menit să atargă, şi de această dată, atenţia fanilor. “Am repetat alături de cei cinci noi dansatori zeci de ore ca să facem un spectacol profi.

Am cumpărat costume speciale, din America, în care am investit 6.000 de euro”, a declarat Anda, pentru Click! Iată însă că ţinutele nu sunt unele banale, ci de-a dreptul înfricoşătoare: rochii lungi şi negre, bustiere care plesnesc pe corp, coarne de drac, măşti – capete de mort, peruci colorate, tridentul, simbolul iadului.

Are melodii cu mesaj erotic

La toate acestea se adaugă un machiaj de “Scary Movie”, cu ruj mov şi ochi puternic accentuaţi. “Ne place foarte tare ideea că şi la noi a început să se sărbătorească Halloween şi, astfel, avem ocazia să ne facem cât putem noi de urâţi şi înfricoşători. Îi vom face pe fani să le îngheţe sângele în vine”, a spus solista. Anda Adam şi trupa ei de şoc vor “inaugura” costumele vineri, într-un concert la Piteşti şi apoi în-tr-un cunoscut club din Capitală.

Cântăreaţa, care de câteva luni a semnat cu casa de discuri MediaPro, este deja vestită pentru coregrafiile ei extrem de sexy, dar şi pentru piesele cu mesaj erotic: refrenul piesei “Selecta - "De-aş fi cu tine ce ţi-aş face, de-ai fi / De-aş fi cu tine am face numai prostii"”, dar şi refrenul melodiei “Punani”: "Move Your punani / Go make yourself some money" (“Mişcă-ţi păsărica / Să faci nişte bani”).

S-a mângâiat pe "Punani" în parc!

În luna mai, de “Ziua Bărbatului”, eveniment organizat în Parcul Tineretului, Anda Adam a întărâtat publicul masculin cu mişcări lascive şi gesturi provocatoare. Bărbaţii au “luat foc” în momentul în care Anda a interpretat piesa “Punani” ( în traducere, organ sexual feminin - într-un dialect jamaican), ea mângâindu-şi părţile intime.

În urma unui casting, Anda Adam şi-a ales cinci dansatori, care o însoţesc la toate concertele şi pe care îi plăteşte cu 150 de lei pentru fiecare spectacol. Ei repetă 10-12 ore pe săptămână pentru a învăţa coregrafiile

Niciun comentariu:

Bancuri Cu Alinuta Bancuri Cu Americani Bancuri Cu Ardeleni Bancuri Despre Armata Bancuri Comuniste Bancuri Cu Avocati Bancuri Cu Celebritati Bancuri Cu Chuck Norris Bancuri Cu Nebuni Bancuri Cu Negri Bancuri Cu Prostii Bancuri Cu Soferi Bancuri Cu Unguri Bancuri Cu Betivi Bancuri Cu Blonde Bancuri Cu Bula Bancuri Cu Canibali Bancuri Cu Chelneri Bancuri Cu Ciobani Culmi Bancuri Cu Doctori Bancuri Cu Elevi Bancuri Despre Internet Bancuri Cu Moldoveni Bancuri Cu Mosnegi Bancuri Cu Politisti Bancuri Cu Popi Bancuri Despre Scoala Bancuri Cu Scotieni Bancuri Cu Sport Bancuri Cu Studenti Bancuri CU Tigani Glume Si Perle Bancuri Cu Academicieni Bancuri Cu Actori Bancuri Cu Adam Bancuri Cu Albanezi Bancuri Cu Arabi Bancuri Cu Ardeleni Bancuri Cu Aviatori Bancuri Cu Avocati Bancuri Cu Balbaiti Bancuri Cu Bancheri Stiri Despre Vedete Stiri Socante Stiri Diverse Stiri Haioase Stiri Sociale Filmulete Haioase Seriale Si Cd Key-uri Promovare Blog Topul Celor Mai Tari Sms-uri Funny SMS Sms-Uri In engleza Sms-uri Amuzante Sms-uri de dragoste Texte Haioase |jocuri online