joi, 6 noiembrie 2008

Cu banca la tribunal sa-i dam in judecata !





Decizii ale unor instante de judecata au sanctionat pana acum bancile pentru aplicarea abuziva a unor clauze contractuale, inventarea unor costuri suplimentare, raportari nejustificate la Biroul de Credit etc.

» Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor a primit in acest an 1300 de reclamatii impotriva bancilor, in special din cauza majorarii dobanzilor.

Cel mai frecvent mod de jupuire a clientilor se petrece sub umbrela dobanzilor variabile. Sub sintagma "dobanda poate varia in functie de


politica bancii" se ascund majorari dictate de cresterea ROBOR, dar si de expirarea promotiilor in curs ori cresterea numarului de restantieri – implicit a costurilor cu provizioanele suplimentare – care trebuie compensate cumva. Comisionul de administrare-surpriza, de exemplu, a stat de altfel la baza unei sanctiuni (contestata insa de banca in instanta) primite de Unicredit Tiriac de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC). Banca decisese peste noapte sa uniformizeze comisionul de administrare la 0,5%, desi o parte a clientilor care luasera anterior credite nu aveau un astfel de comision sau aveau unul mai redus si nimeni nu le ceruse acordul.



Banca Romaneasca a pierdut la randul sau un proces in justitie pentru ca majorarea dobanzii, operata la un moment dat, nu fusese notificata clientului, iar respectiva operatiune nu fusese justificata in nici un fel (evolutii din piata monetara, cresterea unui indice de referinta etc). Au existat actiuni in justitie pentru raportarea nejustificata la Biroul de Credit, din motive ce tin de taxe-surpriza introduse tot de banci, taxe de care debitorii nu fusesera anuntati. Tot la practici abuzive sa trecem impunerea unor costuri exorbitante pentru eliberarea unor documente, inventarea unei taxe de depunere de numerar, practicarea unui curs valutar "camataresc" etc. Nu stiu daca stresul intretinut metodic intra in categoria motivelor care fac posibila deschiderea unui proces in justitie, dar efectele sale nu sunt deloc neglijabile.



Un prieten cu credit la Bancpost imi spunea ca era sunat la un moment dat zilnic de operatorii de la call-center pentru a i se aminti ca are o intarziere la plata. Asta, desi precizase de la primul apel ca va plati rata cu o saptamana intarziere, din cauza unor probleme personale, asumandu-si penalizarile de rigoare. In general, bancile nu sunt dispuse sa negocieze, contractele de credit fiind standardizate: vrei, bine, nu, cauta alt finantator.

Poate ca in anii ce vin, pe fondul problemelor cu care au inceput sa se confrunte bancile si a reducerii apetitului pentru consum, generata de scaderea economiei globale, clientii vor capata importanta pe care o merita. Aparitia, in ultima vreme, a unor spoturi publicitare in care bancile nu cer si nu mai ofera nimic, ci doar reamintesc clientilor, intr-o maniera cat mai prietenoasa, ca exista sunt indicii ca institutiile in cauza incep sa fie preocupate de viitorul relatiei lor cu consumatorii de produse si servicii bancare.

Niciun comentariu:

Bancuri Cu Alinuta Bancuri Cu Americani Bancuri Cu Ardeleni Bancuri Despre Armata Bancuri Comuniste Bancuri Cu Avocati Bancuri Cu Celebritati Bancuri Cu Chuck Norris Bancuri Cu Nebuni Bancuri Cu Negri Bancuri Cu Prostii Bancuri Cu Soferi Bancuri Cu Unguri Bancuri Cu Betivi Bancuri Cu Blonde Bancuri Cu Bula Bancuri Cu Canibali Bancuri Cu Chelneri Bancuri Cu Ciobani Culmi Bancuri Cu Doctori Bancuri Cu Elevi Bancuri Despre Internet Bancuri Cu Moldoveni Bancuri Cu Mosnegi Bancuri Cu Politisti Bancuri Cu Popi Bancuri Despre Scoala Bancuri Cu Scotieni Bancuri Cu Sport Bancuri Cu Studenti Bancuri CU Tigani Glume Si Perle Bancuri Cu Academicieni Bancuri Cu Actori Bancuri Cu Adam Bancuri Cu Albanezi Bancuri Cu Arabi Bancuri Cu Ardeleni Bancuri Cu Aviatori Bancuri Cu Avocati Bancuri Cu Balbaiti Bancuri Cu Bancheri Stiri Despre Vedete Stiri Socante Stiri Diverse Stiri Haioase Stiri Sociale Filmulete Haioase Seriale Si Cd Key-uri Promovare Blog Topul Celor Mai Tari Sms-uri Funny SMS Sms-Uri In engleza Sms-uri Amuzante Sms-uri de dragoste Texte Haioase |jocuri online