joi, 6 noiembrie 2008
Putin ar putea reveni ca presedinte al Rusiei in 2009
Presedintele rus Dmitri Medvedev ar putea demisiona in 2009, pregatind calea pentru revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, anunta Ziare.com.
Miercuri, Medvedev a propus prelungirea mandatului presedintelui de la patru la sase ani, pas care ar putea constitui o parte a planului pus la punct de Vladislav Surkov, prim-sef adjunct de cabinet al lui Medvedev.
Conform planului, Medvedev ar putea implementa schimbari constitutionale "pentru ca Putin sa poata reveni la Kremlin pentru o perioada lunga".
"Potrivit acestui scenariu, Medvedev ar putea demisiona mai devreme, invocand schimbarile aduse Constitutiei, iar alegerile prezidentiale ar putea avea loc in 2009", potrivit sursei.
Putin, care este premier, ar putea deci conduce tara timp de doua mandate de cate sase ani, din 2009 pana in 2021. Purtatorul de cuvant al lui Putin a spus ca nu vede niciun motiv ca acesta sa revina la putere in 2009.
Investitorii, speriati de impactul crizei financiare asupra cresterii economice ruse, incearca sa-si dea seama cine conduce de fapt Rusia.
Etichete:
putin din nou presedinte in 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu