joi, 6 noiembrie 2008
16 ofiţeri implicaţi în “afacerea Logan”
Atribuirea contractelor s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice şi în folosul exclusiv al SC Ager Leasing IFN SA.“ Aceasta este una dintre concluziile raportului Corpului de Control al Ministerului Internelor, care stă la baza anchetei începute de DNA în afacerea „Loganuri pentru poliţie“. Cercetările vizează 16 ofiţeri: ordonatorul de credite, fostul şef al poliţiei, chestorul Gheorghe Popa, şi cei 15 membri ai comisiei de evaluare, care au avizat atribuirea contractelor de achiziţie a celor peste 1.836 de autospeciale, în mare parte Dacia Logan, al căror preţ depăşeşte 78.000 de euro bucata. Raportul are şapte pagini, în care sunt explicate ilegalităţile pe care ofiţerii le-ar fi comis pentru a favoriza firma condusă de afaceristul Bogdan Savin şi, implicit, pe partenerii acestuia. Potrivit documentelor, comisia de evaluare a IGPR a aprobat atribuirea contractelor de achiziţie firmei Ager Leasing fără să cunoască preţurile unitare ale echipamentelor ce urmau să fie instalate pe maşini.Deşi a ştiut încă din vara acestui an despre preţurile „ilegal de mari“ cu care poliţia hotărâse să cumpere maşini, ministrul David, a preferat să păstreze tăcerea.
Etichete:
afacerea Logan 16 ofiteri implicati
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu