joi, 6 noiembrie 2008

Liviu, craiul de la L.A, se însoară cu o brunetă focoasă

Liviu Vârciu va renunţa, spre bucuria mamei sale, la statutul de burlac convins, iar planurile de nuntă au ajuns deja într-un stadiu avansat. Don-Juan-ul vrea să o impresioneze pe Adelina, viitoarea soţie, alegând pentru petrecerea de nuntă, care va avea loc anul viitor, de Ziua Îndrăgostiţilor, un local de fiţe.











Liviu Vârciu şi Adelina se grăbesc să-şi depună jurămintele, chiar dacă relaţia lor nu s-a cimentat bine, ei îndrăgostindu-se în urmă cu doar câteva luni. Ocupat până peste cap cu filmările pentru serialul “Scene de căznicie” de la Antena 1, Liviu şi-a făcut totuşi timp să se ocupe şi de pregătirile pentru nuntă, rezervând, pentru data de 14 februarie 2009, salonul Turabo Grand Ballroom, aflat pe malul Lacului Tei.





Deşi pentru toate domnişoarele cel mai greu moment este alegerea rochiei de mireasă, iată că Adelina deja şi-a achiziţionat-o printr-un simplu click dat pe un site de specialitate din America. Superba creaţie a costat 10.000 de dolari şi surpriza este că nu viitorul mire a achitat-o, ci mama acestuia: “Mama o iubeşte foarte mult pe Adelina, mi-a spus că dacă o scap din mâini ne certăm. A fost dorinţa ei să plătească rochia de mireasă, este foarte fericită să mă vadă împlinit, că am găsit în sfârşit ceea ce mi-am dorit”, a declarat el, pentru Click!






Scenele nud al căror protagonist este chiar Liviu i-au creat un disconfort nu numai lui, dar şi viitoarei neveste, Adelina. “O doare foarte mult. Până la urmă a înţeles că îmi fac doar job-ul. Este geloasă şi îmi place lucrul acesta, căci asta îmi dovedeşte cât mă iubeşte”, ne-a mai spus el.











Sursa: Click

Niciun comentariu:

Bancuri Cu Alinuta Bancuri Cu Americani Bancuri Cu Ardeleni Bancuri Despre Armata Bancuri Comuniste Bancuri Cu Avocati Bancuri Cu Celebritati Bancuri Cu Chuck Norris Bancuri Cu Nebuni Bancuri Cu Negri Bancuri Cu Prostii Bancuri Cu Soferi Bancuri Cu Unguri Bancuri Cu Betivi Bancuri Cu Blonde Bancuri Cu Bula Bancuri Cu Canibali Bancuri Cu Chelneri Bancuri Cu Ciobani Culmi Bancuri Cu Doctori Bancuri Cu Elevi Bancuri Despre Internet Bancuri Cu Moldoveni Bancuri Cu Mosnegi Bancuri Cu Politisti Bancuri Cu Popi Bancuri Despre Scoala Bancuri Cu Scotieni Bancuri Cu Sport Bancuri Cu Studenti Bancuri CU Tigani Glume Si Perle Bancuri Cu Academicieni Bancuri Cu Actori Bancuri Cu Adam Bancuri Cu Albanezi Bancuri Cu Arabi Bancuri Cu Ardeleni Bancuri Cu Aviatori Bancuri Cu Avocati Bancuri Cu Balbaiti Bancuri Cu Bancheri Stiri Despre Vedete Stiri Socante Stiri Diverse Stiri Haioase Stiri Sociale Filmulete Haioase Seriale Si Cd Key-uri Promovare Blog Topul Celor Mai Tari Sms-uri Funny SMS Sms-Uri In engleza Sms-uri Amuzante Sms-uri de dragoste Texte Haioase |jocuri online